Țări din Africa de Nord
Câte națiuni în Africa de Nord
Situată în partea de nord a Africii, Africa de Nord este compusă din 7 țări. Iată o listă alfabetică a tuturor țărilor din Africa de Nord: Algeria, Egipt, Libia, Maroc, Sudan, Sudanul de Sud și Tunisia.
1. Algeria
Algeria este o țară din Africa de Nord și la suprafață cea mai mare țară din Africa și se învecinează cu Tunisia, Libia, Niger, Mali, Maroc și Mauritania. Capitala Algeriei se numește Alger, iar limba oficială este araba.
![]() |
|
2. Egipt
Egiptul este o republică în estul Africii de Nord, la Marea Mediterană și la Marea Roșie. Egiptul se învecinează cu Marea Mediterană la nord, Fâșia Gaza și Israel la nord-est, Marea Roșie la est, Sudanul la sud și Libia la vest. Aproximativ 80% dintre locuitorii Egiptului locuiesc în apropierea marelui fluviu Nil.
![]() |
|
3. Libia
Libia, oficial Statul Libia este un stat din Africa de Nord. Libia este situată între Egipt în est, Sudan în sud-est, Ciad și Niger în sud, Algeria și Tunisia în vest și Marea Mediterană în nord, insula Malta fiind cea mai apropiată țară.
![]() |
|
4. Maroc
Maroc, oficial Regatul Maroc este o țară din vestul Africii de Nord. Este una dintre cele mai nordice țări din Africa. Țara se învecinează cu Algeria, Sahara de Vest, Spania și Atlanticul și Marea Mediterană.
![]() |
|
5. Sudanul
Sudanul, în mod oficial Republica Sudan, numită uneori Sudanul de Nord, este o țară din Africa de Nord, care este adesea considerată parte a Orientului Mijlociu.
![]() |
|
6. Sudanul de Sud
Sudanul de Sud, oficial Republica Sudanul de Sud, este un stat din Africa de Est. Sudanul de Sud se învecinează cu Sudan la nord, Uganda, Kenya și Republica Democratică Congo la sud, Etiopia la est și Republica Centrafricană la vest. Națiunea a fost formată în 2011, prin evadarea din Sudan.
![]() |
|
7. Tunisia
Tunisia, oficial Republica Tunisia este un stat din Africa de Nord, pe coasta de sud a Mediteranei. Țara se învecinează cu Algeria la vest și Libia la sud-est.
![]() |
|
Țări din Africa de Nord după populație și capitalele acestora
După cum sa menționat mai sus, în Africa de Nord există șapte țări independente. Dintre acestea, cea mai mare țară este Egiptul, iar cea mai mică este Libia ca populație. Lista completă a țărilor din Africa de Nord cu capitale este prezentată în tabelul de mai jos, clasificate după ultima populație totală.
Rang | Țară | Populația | Suprafața terenului (km²) | Capital |
1 | Egipt | 98.839.800 | 995.450 | Cairo |
2 | Algeria | 43.378.027 | 2.381.741 | Alger |
3 | Sudan | 41.617.956 | 1.861.484 | Juba |
4 | Maroc | 35.053.200 | 446.300 | Rabat |
5 | Tunisia | 11.551.448 | 155.360 | Tunis |
6 | Sudul Sudanului | 12.778.239 | 619.745 | Juba |
7 | Libia | 6.777.452 | 1.759.540 | Tripoli |
Harta țărilor din Africa de Nord
Scurtă istorie a Africii de Nord
Civilizații antice
Perioadele predinastice și dinastice timpurii
Istoria Africii de Nord este profund împletită cu unele dintre cele mai vechi civilizații umane cunoscute. Cea mai faimoasă civilizație antică din regiune este Egiptul Antic, care a apărut de-a lungul râului Nil. Perioada predinastică (c. 6000-3150 î.Hr.) a văzut dezvoltarea comunităților agricole timpurii și formarea structurilor politice. Această epocă a culminat cu unificarea Egiptului de Sus și de Jos de către regele Narmer, marcând începutul perioadei dinastice timpurii (c. 3150-2686 î.Hr.).
Regate vechi, mijlocii și noi
Vechiul Regat (aproximativ 2686-2181 î.Hr.) este renumit pentru construcția Piramidelor din Giza, inclusiv pentru Marea Piramidă construită pentru faraonul Khufu. Această epocă a fost caracterizată de putere centralizată și arhitectură monumentală. Regatul Mijlociu (c. 2055-1650 î.Hr.) a urmat o perioadă de instabilitate și este remarcat pentru realizările sale în literatură, artă și organizare militară.
Noul Regat (c. 1550-1077 î.Hr.) a marcat apogeul puterii și prosperității Egiptului. Faraoni precum Hatshepsut, Akhenaton și Ramses II au extins imperiul și au inițiat proiecte importante de construcție, inclusiv temple și morminte în Valea Regilor. Declinul Regatului Nou a început cu invaziile popoarelor mării și lupte interne.
Cartagina și fenicienii
În partea de vest a Africii de Nord, fenicienii au stabilit orașul Cartagina (Tunisia actuală) în jurul anului 814 î.Hr. Cartagina a devenit o mare putere maritimă și comercială, dominând comerțul în Marea Mediterană. Imperiul Cartaginez a atins apogeul sub conducerea unor generali precum Hannibal, care a traversat Alpii pentru a provoca Roma în timpul celui de-al doilea război punic (218-201 î.Hr.). Cu toate acestea, Cartagina a căzut în cele din urmă în mâna Romei în 146 î.Hr. după al treilea război punic, ceea ce a dus la înființarea provinciei romane din Africa.
Perioadele romane si bizantine
Africa de Nord romană
După războaiele punice, Roma și-a extins controlul asupra Africii de Nord. Regiunea a devenit o parte crucială a Imperiului Roman, cunoscută pentru producția sa agricolă, în special grâu și ulei de măsline. Orașe precum Leptis Magna, Cartagina și Alexandria au înflorit sub dominația romană, servind drept centre vitale de comerț, cultură și învățare.
Africa de Nord bizantină
După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea d.Hr., Imperiul Bizantin (Imperiul Roman de Est) a menținut controlul asupra unor părți din Africa de Nord. Perioada bizantină a văzut continuarea influențelor culturale și arhitecturale romane, precum și răspândirea creștinismului. Cu toate acestea, regiunea s-a confruntat cu o presiune tot mai mare din partea triburilor berbere și a conflictelor interne, slăbind controlul bizantin.
Cucerirea islamică și dinastii
Expansiunea islamică timpurie
În secolul al VII-lea, Califatul Islamic sa extins în Africa de Nord. Cuceririle inițiale au început sub Califii Rashidun și au continuat sub Califatul Omeyazi. Până la începutul secolului al VIII-lea, cea mai mare parte a Africii de Nord fusese încorporată în lumea islamică. Răspândirea islamului a adus schimbări culturale, religioase și lingvistice semnificative, precum și înființarea de noi orașe și rețele comerciale.
Dinastiile fatimide și almohade
Califatul Fatimid, fondat de dinastia Fatimidă Shi’a în secolul al X-lea, și-a stabilit capitala la Cairo, transformând orașul într-un centru politic și cultural major. Fatimidii au condus o mare parte din Africa de Nord, Egipt și Levant până în secolul al XII-lea, când dinastia Ayyubid, fondată de Salah al-Din (Saladin), a preluat controlul.
Dinastia Almohade, o dinastie musulmană berberă, a apărut în secolul al XII-lea, originară din Munții Atlas din Maroc. Almohazii au unit o mare parte din Africa de Nord și Spania sub conducerea lor, promovând o interpretare strictă a islamului și promovând o perioadă de înflorire intelectuală și culturală. Domnia lor a început însă să scadă în secolul al XIII-lea, dând naștere la noi puteri în regiune.
Epoca otomană
Cucerirea și administrația otomană
Până la începutul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman și-a extins raza de acțiune în Africa de Nord. Otomanii au stabilit controlul asupra teritoriilor majore, inclusiv Algeria modernă, Tunisia și Libia. Administrația lor a adus stabilitate și integrare în rețeaua comercială mai mare otomană, care lega Europa, Asia și Africa. În ciuda suzeranității otomane, conducătorii locali și-au păstrat adesea o autonomie considerabilă, în special în provinciile îndepărtate.
Evoluții economice și culturale
Sub dominația otomană, Africa de Nord a cunoscut evoluții semnificative în comerț, agricultură și urbanizare. Orașe precum Alger, Tunis și Tripoli au devenit centre pline de comerț și cultură. Perioada a fost, de asemenea, martoră la creșterea tradițiilor arhitecturale și artistice, îmbinând influențele otomane și berbere locale. Instituțiile de învățământ, inclusiv madrasele, au jucat un rol crucial în diseminarea cunoștințelor și a științei islamice.
Perioada coloniala
Colonizarea europeană
Secolul al XIX-lea a marcat începutul colonizării europene în Africa de Nord. Franța și-a început cucerirea Algeriei în 1830, ceea ce a dus la un proces de colonizare prelungit și brutal. Tunisia a căzut sub protectoratul francez în 1881, în timp ce Italia a invadat și colonizat Libia în 1911. Britanicii, concentrându-se pe Egipt, au stabilit oficial un protectorat asupra țării în 1882, deși Egiptul și-a păstrat independența nominală sub Imperiul Otoman până în Primul Război Mondial.
Impactul colonizării
Stăpânirea colonială a adus schimbări profunde în Africa de Nord, inclusiv introducerea de noi sisteme administrative, infrastructură și exploatare economică. Puterile coloniale s-au concentrat pe extragerea resurselor și pe integrarea regiunii în rețelele comerciale globale, adesea în detrimentul populațiilor locale. Rezistența la dominația colonială a fost larg răspândită, figuri notabile precum Abdelkader în Algeria și Omar Mukhtar în Libia conducând mișcări semnificative de opoziție.
Independenta si Epoca Moderna
Lupte pentru Independență
La mijlocul secolului XX, un val de mișcări de independență s-a extins în Africa de Nord. Egiptul și-a câștigat independența oficială față de Marea Britanie în 1922, deși influența britanică a persistat până la revoluția din 1952. Libia și-a obținut independența în 1951, devenind Regatul Libiei. Lupta Algeriei pentru independența față de Franța a culminat cu Războiul Algeriei (1954-1962), care s-a încheiat cu independența Algeriei în 1962, după un conflict brutal.
Tunisia și Marocul și-au obținut independența față de Franța în 1956. Sfârșitul stăpânirii coloniale a marcat începutul unei noi ere pentru țările din Africa de Nord, caracterizată prin eforturi de a înființa state suverane, de a dezvolta economii și de a aborda provocările sociale și politice.
Provocări post-independență
Perioada de după independență în Africa de Nord a fost marcată atât de progrese, cât și de provocări. Națiunile s-au confruntat cu probleme precum instabilitatea politică, dificultățile economice și tulburările sociale. În Egipt, conducerea lui Gamal Abdel Nasser a adus reforme semnificative și accent pe panarabism, dar a dus și la conflicte precum criza de la Suez din 1956.
Algeria, ieșind dintr-un război devastator, s-a confruntat cu conflicte interne și provocări economice. Libia, sub Muammar Gaddafi, a urmat o politică de socialism radical și panafricanism, ducând atât la inițiative de dezvoltare, cât și la izolarea internațională.
Evoluții contemporane
În ultimele decenii, Africa de Nord a cunoscut transformări politice și sociale semnificative. Primăvara arabă din 2011 a adus schimbări dramatice în regiune, ducând la răsturnarea regimurilor de lungă durată din Tunisia, Libia și Egipt. Aceste revolte au evidențiat cereri pe scară largă pentru libertate politică, oportunități economice și justiție socială.
Astăzi, Africa de Nord continuă să traverseze provocări complexe, inclusiv diversificarea economică, reforma politică și securitatea regională. Eforturile de a spori cooperarea regională, de a aborda schimbările climatice și de a promova dezvoltarea durabilă sunt esențiale pentru perspectivele viitoare ale regiunii.